Monday

Wednesday

Ce este Katana ?

Katana este sabia lunga japoneza cu taisul pe o singura parte care a fost folosita in special dupa anul 1400. Majoritatea japonezilor folosesc acest cuvânt la modul general, atunci când se refera la o sabie. Când spunem katana insa trebuie sa ne imaginam sabia usor curba, ascutita pe o singura parte, folosita de samuraii japonezi. Arma era purtata de obicei împreuna cu o sabie scurta (denumita wakizashi sau shoto) asemanatoare cu katana, ambele fiind folosite de catre razboinicii japonezi - buke (bushi). Cele doua sabii purtate împreuna se numeau daisho (marele ansamblu), care se poate traduce mot-à-mot "mare-mic". Acestea reprezentau pozitia sociala si onoarea personala a samurailor. Katana, sabia cea lunga, era folosita in lupta, in timp ce sabia scurta era considerata o arma de extrema urgenta si era folosita la înjunghiere, lupta in spatii înguste sau pentru seppuku – ritualul de sinucidere. Teaca katanei este cunoscuta sub numele de saya, iar garda sabiei tsuba, acestea împreuna cu alte parti necesare montajului fiind considerate adevarate opere de arta.

In principal katana este folosita pentru taiere, desi forma usor curba ii permite sa fie eficienta si la împungeri. Desi designul mânerului este facut pentru tinerea cu ambele mâini, exista unele tehnici de prindere cu o singura mana. Conform traditiei este purtata la brâu, in teaca, cu lama in sus. Scopul initial pentru care se practicau artele martiale cu sabia s-a învechit si arte precum kenjutsu si iaijutsu s-au transformat in arte martiale moderne adaptate zilelor noastre. Arta mânuirii katanei si de atacare a adversarului imaginar cu aceasta se numeste iaido, iar kendo este arta duelarii cu sabia de bambus, luptatorii fiind protejati de o masca si o armura. Vechile scoli ale sabiei, cum ar fi Kashima Shinto-ryu, Kashima Shin-ryu, sau Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu, înca exista. Cea mai faimoasa si apreciata tehnica este "Nitto Ryu", aceasta constând utilizarea concomitenta in lupta a katanei si a wakizashiului, Miyamoto Musashi fiind cel mai faimos samurai care a folosit si perfectionat acesta tehnica.